Speranța în viziunea mea
Astăzi am pictat sentimentul de speranță așa cum mi-l imaginez eu că ar arăta. Am văzut o tipă de origine străină care a făcut asta de câteva ori și mi s-a părut interesant. Îmi place maxim să mă joc cu…
Astăzi am pictat sentimentul de speranță așa cum mi-l imaginez eu că ar arăta. Am văzut o tipă de origine străină care a făcut asta de câteva ori și mi s-a părut interesant. Îmi place maxim să mă joc cu…
Bună din nou! Revin cu un nou portret pentru care am ales niște culori mai puțin obișnuite sau altfel spus, mai îndrăznețe. Cred că dacă ar fi să încadrez acest portret într-un stil anume, acesta ar fi expresionismul. Iar asta…
După cum știți, mi-am făcut curaj și am pictat pictat primul meu autoportret. Pentru o primă încercare a ieșit destul de bine. Am de gând să îmi mai fac unul la un moment dat, să văd dacă am putut evolua…
În engleză sună mai bine. 🙂 Dacă ați căutat pe internet „How to stain a canvas?” cel mai probabil că ați aflat deja răspunsul, însă nu toată lumea este familiarizată cu această limbă. Chiar și eu mă gândesc să o…
După ce am făcut un studiu pe una dintre picturile lui Monet pentru a înțelege cât de cât felul artistului de a picta, am zis că trebuie să încerc acest stil și pe o temă proprie. Așa a luat naștere…
Impresionismul este un curent artistic care mă atrage. Această personalizare extrem de vizibilă a picturilor îmi inspiră o mare libertate de exprimare prin culori. Un grup de pictori care au ales să respingă anumite reguli de a picta și temele…
După o pictură eșuată în ulei, am decis să pictez cu acrilicele care erau incluse în șevaletul de masă primit cadou. Pictura eșuată a fost realizată în cuțit, tehnică care încă nu-mi iese. Nu am vrut să las așa lucrurile,…
Mă feresc de peisaje pentru că nu prea mă pricep la ele. De câte ori am încercat să fac unul, rezultatul nu mă încânta. Iar cum tind să resping ceva care nu-mi iese, am renunțat la încercarea de a picta…
Am reușit să finalizez și cel de al doilea tablou pentru mama. Am ales să pictez un coș plin cu struguri. Mi-am curățat paleta, am pregătit culorile și m-am pus pe treabă. Nu am început pictura cu gândul să o…
Astăzi am decis să încep cu una dintre picturile pe care mama le dorește în sufragerie. A solicitat trei picturi ale căror temă rămâne la alegerea mea. Împreună cu Adrian am ales ce să pictez astfel încât să transmit o…
Pe o foaie dintr-un sketchbook. După ce am pictat destul de mult pe carton pânzat, am zis să fac o mică pauză… pictând. 🙂 Dar o pictură mică ce nu necesită multe detalii este perfectă pentru momentele în care vrei…
De o vreme creez câte cava de mai multe ori pe zi. Un lucru de care nu mă plâng chiar deloc. Ba chiar mă voi strădui să îmi mențin obiceiul. Așa că, după ce am găsit o referință pe Pinterest,…