A doua pictură în acrilice după doi ani

După o pictură eșuată în ulei, am decis să pictez cu acrilicele care erau incluse în șevaletul de masă primit cadou. Pictura eșuată a fost realizată în cuțit, tehnică care încă nu-mi iese.

Nu am vrut să las așa lucrurile, mai ales că de multă vreme vreau să pictez niște căpițe de fân, așa că am folosit acele acrilice.

Nu mai țineam minte deloc ce consistență au și nici că sunt atât de transparente. Am aplicat regulile de folosire ale acrilicelor și m-am pus pe treabă.

Acrilicele au fost bune, doar că prea se evaporau din tub. Acum, dacă așa o fi normal, e ok, dacă nu, înseamnă că unele mai calitative nu vor avea astfel de „comportamente”.

Atât pictura asta cât și cea de acum doi ani, au fost realizate pe plăci de MDF. Nu am creat ocazia de a picta cu acrilice pe pânză și nici nu știu când o voi face. Momentan mai folosim MDF-ul. 🙂

Rezultatul final îmi place, cel mai mult pentru că am un contrast destul de puternic. Poza nu este foarte reușită din cauza luminii, dar cum am de gând să înrămez această pictură, voi face noi poze mai bune.

O să inserez și poze cu celălalt tablou, pentru a face o comparație.

Hmmm…nu știu dacă îmi pot da seama de vreo posibilă evoluție sau nu. Cel mai bine ar fi să pictez din nou acești bujori, ori să realizez tot natură moartă. Ceea ce am să fac!

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *