Părere despre cartea „Arta timpului nostru” de Marcel Zahar – Succesul

Am avut ocazia de a citi o carte despre pictură. Ori mai bine zis despre părerea acestui domn față de câteva aspecte ce vizează arta. Asta am înțeles eu.

Două capitole mi-au atras mai mult atenția, anume: Succesul și Portretul. Nu, nu este despre cum să ai succes cu arta, ci mai de grabă cum să primești acest succes dacă ai parte de el.

Mi s-a părut interesant ceea ce spunea dânsul. Faptul că un om care nu este pregătit pentru succes poate suferi transformări nu tocmai bune asupra ființei sale. Succesul „prematur”, ca să spun așa, poate fi periculos.

Marcel Zahar ne mai spune că, anumiți oameni, probabil cei care au puterea să facă asta, tind să-i aleagă mereu pe cei mai buni, să-i laude doar pe ei, în timp ce micile talente care nu sunt la nivelul celor buni, sunt marginalizate, uitate, fiind condamnate la ideea de inaptitudine.

Această laudă poate stârni orgoliu în sufletul pictorului, dar mai poate genera și un mare stres. Dacă ți s-a acordat prestigiul de a fi numit un om mult prea talentat, tu va trebui să demonstrezi asta cu fiecare pictură realizată.

Marcel Zahar spune că lumea din ziua de azi poate fi un pic fanatică. Dacă te-au desemnat ca fiind cel mai bun, nu vor accepta un eșec și cu atât mai puțin vor putea înțelege că nu totul iese perfect mereu.

Sincer, singurul exemplu de om foarte talentat care îmi vine în minte este David. Acest băiat poate fi numit un geniu. Concursurile la care a participat și răposatul Mihai Șora care l-a susținut, i-au adus un mare public plin de admirație față de talentul său.

Mă întreb dacă el simte vreo presiune de la publicul său ori dacă este plin de sine, deși nu pare deloc. Succesul, în cazul lui, nu pare să-l fi afectat în rău. Așa percep eu lucrurile.

Dar fie că ai succes, fie că nu, critica din partea oamenilor apare și nu este un lucru tocmai rău, dacă aceasta vine sub forma unor sfaturi și nu vorbe rele, goale.

Critica, în viziunea lui Marcel Zahar, este un lucru bun. Cei care sunt criticați au un avantaj mai mare. Acela că li se aduce la cunoștință faptul că este loc de mai bine.

Mie mi-a plăcut ce a zis acest om și este în concordanță cu realitatea. Nu m-am gândit niciodată așa la succes și mi-a prins bine să aflu aceste informații. Voi reveni cu un articol și despre portret.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *