Pictură trandafiri în vază metalică aurie

Astăzi am avut un mare chef de a picta de dimineață. Mereu pictez dimineața și nu așa am ales eu să fac, ci pur și simplu atunci mă apuca mereu cheful, spre deosebire de prietena mea, Eli, care pictează seara.

Subiectul ales de mine a fost o vază cu trandafiri, că și așa nu am mai pictat de mult aceste flori. Vaza în care erau puși era de sticlă în referință, dar eu am vrut să o fac din metal auriu. Mi se părea mie că așa pot reda o cromatică mai bună. Am pictat pe carton pânzat dat în prealabil cu gesso.

Rezultatul îmi place și abia aștept să dau cu verniș această pictură pentru ca nuanțele să redevină „proaspete”, lucioase.

Nu știu cât a durat pictarea, căci iar nu am folosit un cronometru sau ceva. Etapele de pictare au fost un pic reduse. Adică doar am dat un ton mai cald pânzei prin diluarea unui Yellow Ochre cu puțin Whitespirit fără miros, apoi am schițat trandafirii și am trecut direct la procesul pictării folosindu-mă de uleiul de in, iar detaliile le-am făcut folosind vopsea pură.

Acesta va urma să fie vernișat, înrămat și dat spre vânzare!

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *