Noi achiziții pentru pictură

Uite că am reușit să îmi mai cumpăr câte ceva de pe Colorit, ceva de care chiar aveam nevoie și să-mi ușureze munca. Astfel că am achiziționat: un tub de vopsea pe bază de ulei Van Gogh, un white spirit, o godetă metalică dublă, un cuțit de pictură și o paletă de pictură din hârtie.

Acestea fiind spuse, hai să le luăm pe rând! Să începem cu tubul de vopsea. Cum cel vechi era pe ducă, trebuia să-mi iau unul nou. Am făcut ceva diferit de data aceasta, anume că mi-a fost lene să mă duc să văd câți mililitri au tuburile mele de vopsea, astfel că am luat unul de 200 ml și e mare!

Ceea ce nu este rău deloc, deoarece mă va ține mult timp. Culoarea este titanium white și conține în compoziție ulei de in. Era și de șofran, dar cum folosesc ulei de in, am zis să nu se întâmple vreo reacție nedorită între cele două. Nu știu dacă e posibil, dar n-am vrut să risc.

Al doilea produs a fost solventul white spirit de 75 ml. Nu am băgat de seamă dacă pe site mai era varianta fără miros. Chiar nu avea miros cel pe care l-am avut și era tare comod de folosit. Acesta are însă sper să fie, totuși, mai puțin puternic decât terebentina.

Godeta metalică am zărit-o în timp ce mă uitam după alte produse, dar mi s-a părut ca va fi practică și chiar așa și este. Are două recipiente unde poți pune uleiul de in și solventul. Am folosit-o și chiar îmi e de ajutor.

Cuțitul pentru pictură era o dorință pe care o aveam de ceva vreme, dar tot am amânat-o zicând că nu-i chiar atât de folositor. Am văzut că erau pe site unele și m-am gândit să iau totuși unul.

Vedeam la alți pictori că amestecau vopselele cu acele cuțite și părea atât de ușor și plăcut să faci asta. Eu nu am avut niciodată un instrument cu care să amestec diferite culori pentru a face una nouă, ci doar mă foloseam de pensula cu care pictam.

Era incomod și se făcea multă dezordine pe paletă. Uite că am decis să schimb asta și mă bucur enorm că am ales să-l cumpăr. Nu știu nimic despre cuțite. Nu cunosc mărimile și nici cât de flexibile pot fi.

M-am uitat la recenzii și m-am luat după spusele oamenilor și așa am reușit să comand un cuțit care să nu fie nici prea mic, dar nici prea mare. Mărimea luată este 3025. Se pare că un număr mare presupune o dimensiune redusă. Eu am reușit să aleg o mărime medie.

L-am și folosit și este nemaipomenit de practic. Pot amesteca cu ușurință culorile și le pot aduna frumos, într-un colț, păstrând astfel ordinea pe paletă. Este flexibil și comod de ținut în mână.

Și ultimul produs cumpărat a fost paleta din hârtie. Știam de ea de la Chris Fornataro sau Paint Coach pe YouTube. Foarte utilă și această paletă. După ce o umpli de vopsea, poți rupe foaia și vei avea una nou-nouță numai bună de folosit.

Am folosit-o și sunt mulțumită de calitățile ei. Culorile nu trec prin foaie și nu se rupe când folosesc cuțitul pentru pictură.

Cam acestea au fost produsele cumpărate de pe acest site. Crezi că ai avea nevoie de vreo unul dintre ele?

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *