De aproape 10 ani de când am o pasiune și un talent pentru pictură sau desen, am trecut printr-o serie de emoții, probleme care m-au afectat la momentul respectiv.
Subiectul nu va fi așa trist precum pare, doar că e posibil să stârnească amintiri asemănătoare cu ale mele și ție dacă ai fost în astfel de situații. Când eram mai mică, desenam fără să mă gândesc dacă fac bine asta sau asta. La final mi se părea cel mai frumos desen pe care l-am făcut vreodată.
Îmi plăcea să lucrez în detaliu, ceea ce acum nu-mi mai place să fac. Treaba a continuat așa până când am mai crescut și am început să observ ceea ce nu făceam bine.
Cea mai mare supărare era când nu puteam desena un portret care să semene cu persoana din poză. Acest lucru m-a măcinat până de curând. Obișnuiam să mă uit mult la videoclipuri cu artiști care explicau ceea ce voiam să știu.
Am încercat să pun și în practică, dar tot nu îmi plăcea ce rezultat aveam la final. Eram tare supărată nu înțelegeam de ce alții pot iar eu nu. Nu găseam a fi deloc în regulă acest aspect.
Acum, de ceva vreme observ cum portretele mele par a fi la un nivel de care sunt relativ mulțumită. Parcă toate frământările mele și analiza pe care o făceam, plus videoclipurile la care mă uitam cât de des puteam, au dat roade acum.
Pare că ochiul mi s-a format fără ca eu să-mi dau seama. Se știe că nu doar mâna trebuie antrenată, ci și ochiul. Acestea se țin de mână în lumea artei. Cred că cea mai mare satisfacție pe care o am la momentul actual este aceasta, că pot realiza un portret de care să fiu cât de cât mulțumită. Cu mult exercițiu, voi reuși să fac și mai bine.
A doua supărare pe care o am este aceea că i-am făcut din mână pictatului. Am luat o pauză astă-vară de la pictat și chiar s-a simțit atunci când m-am reapucat după câteva luni bune.
Dacă schița ieșea, pictatul nu prea. E ca și cum am uitat cum se face. O pauză prea lungă chiar te poate afecta… Vreau să schimb acest lucru odată ce voi dispune de materialele care-mi trebuie.
Și pictatul părea să vină de la sine. Parcă nu mă gândeam prea mult unde să pun pensula și la final aveam o pictură tare drăguță. Vreau să readuc pictura în ulei în viața mea. Sentimentul de despărțire nu îmi place.
O altă problemă pe care o aveam era faptul că nu îmi găseam stilul. Vedeam cum fiecare pictează în modul pe care îi reprezintă și doar eu stăteam pe bancă. La un moment dat, când sora mea a venit acasă cu o agendă Moleskine, am lut-o în primire și am început să schițez direct în liner personaje din imaginația mea și apoi să le dau culoare cu acuarela.
Mă simțeam liberă să pictez orice voiam în acea agendă. Apoi m-am gândit dacă nu cumva acesta este stilul meu. M-am documentat apoi despre stiluri și am constatat că stilul pictural este cel care mi se potrivește.
După acel moment am fost foarte fericită și împlinită. Nu am avut ocazia să pictez în ulei în acest stil, dar sunt curioasă și nerăbdătoare să o fac.
Cam acestea au fost cele mai mari probleme ale mele în acești 10 ani. Mă voi strădui să ajung la nivelul pe care mi-l doresc și astfel să mă simt întru-totul mulțumită.
Tu ce probleme ai întâmpinat de-a lungul timpului în privința pasiunii tale?