V-am spus că mi-am cumpărat un cuțit pentru pictură pe care l-am folosit aproape zilnic, timp de vreo trei luni și ceva. Cuțitul este unul foarte îndemânos, subțire și flexibil.
S-a produs însă un eveniment neplăcut, anume ruperea acestuia. L-am rupt din greșeală aș spune. Mă gândesc să fie și vina mea într-o oarecare măsură, deoarece am tendința să pun presiune pe orice.
Când foloseam cuțitul apăsam mult pe el. Observ că el pare a fi sudat, deci nu este format doar dintr-o bucată, ceea ce a favorizat desprinderea celor două bucăți.
Lama este prinsă de mâner, spre deosebire de alte cuțite care erau dintr-o bucată. Așa am decis să-mi iau un set de cuțite. Am căutat oferte cu livrare prin genius pe emag, deoarece nu voiam să mai plătesc transport pentru atâta lucru.
Am găsit un prim set care părea să fie bun, asta până l-am primit. Cuțitele nu erau deloc flexibile și cu o grosime destul de mare.
După acest eșec, am făcut retur și am pus în coș alt set, de data aceasta cu specificația că sunt flexibile. Am zis că acestea trebuie să fie bune.
Constat însă că nu sunt! Flexibilitatea lor era faptul că rămâneau îndoite după ce le foloseai. Bine, le poți îndrepta, dar asta nu mă ajuta. Un cuțit pentru pictură trebuie să aibă o lamă subțire și flexibilă, în sensul că revine la forma inițială după ce nu mai pui presiune pe el.
Am făcut retur și la acestea, singura opțiune care mi-a mai rămas fiind să-mi comand cuțitul vechi de pe Colorit.
Pe acel site trebuie să ai o comandă minimă de 70 RON, așa că am trecut în coș vreo trei pensule din păr de porc, două cuțite pentru pictură și o paletă pentru pictură de unică folosință, căci cea de acum stă să se termine.
Acum aștept să-mi vină comanda și să mă pot bucura din nou de un cuțit bun!