Cum pictez un sfeșnic din argint?

Acum două zile am fost cu Adrian să mâncăm o ciorbă rădăuțeană la un restaurant, iar pe masă se găseau două elemente care se asortau: o vază cu flori și un sfeșnic.

Atât vaza cât și florile erau albe, iar sfeșnicul din argint, ori cel puțin avea o culoare argintie. Mi-a plăcut tare mult cum se asortau aceste două elemente, așa că le-am făcut o poză cu gândul că le voi picta.

Ieri am zis să pictez după acea poză. Nu am respectat perspectiva, aranjamentul floral și nici culoarea feței de masă.

Am schimbat aranjamentul floral pentru că părea cam plictisitor, iar eu voiam ceva dramatic. De aceea am pictat o floare un pic ruptă, care atârna. Cât despre fața de masă, deja erau cam multe nuanțe deschise și nu prea mi-s dragi.

Prima dată am început cu sfeșnicul, fiind și vedeta tabloului, pentru mine. După ce am realizat schița, am pictat cartonul pânzat cu un amestec de white spirit + burnt sienna.

Așa cum am mai zis, faptul că ofer un ton cald sau chiar rece suprafeței de lucru, mă ajută la diminuarea intensității agresive ale nuanțelor.

După aceea, am pictat umbrele sfeșnicului. Adică nuanța cea mai închisă trebuia să fie acolo unde se aflau și umbrele. Amestecul a fost făcut din ultramarine blue + crimson red + titanium white + un pic de burnt sienna.

Al treilea pas a fost să pictez alte reflexii. Roșul se regăsește de cele mai multe ori în nuanța argintie. Nu mă întrebați de ce, că nu știu. Dar știu că am fost nevoită să pictez reflexii de roșu și într-o altă pictură unde vasul era tot din argint.

Combinația a fost între prima culoare creată pentru pictarea umbrelor + un strop de roșu (crimson red).

Următorul pas a fost pictarea tonului mediu. Adică acea nuanță dintre umbră și lumină, deoarece nu ai cum să faci o trecere bruscă. Nu s-ar vedea bine. Pentru a picta acel ton, am folosit primul mix pentru umbră + un pic de alb (titanium white).

De acum, tot ce mi-a rămas să fac a fost să pictez stropii de lumină, sau luciul. Cea mai bună parte din toate. Folosind alb pur, am aplicat câteva pete de lumină acolo unde trebuia.

În tot acest timp, mixurile au fost amestecate cu ulei de in, dar foarte puțin. Iar atunci când am aplicat luciul, nu am folosit deloc ulei.

Mie îmi place rezultatul final și sper să evoluez mai mult cu fiecare pictură finalizată.

Spor la pictat vase din argint!

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Foarte fain rezultatul. Cred că și articolul tău va fi util celor care vor încerca să picteze lucruri asemănătoare. Merită să mai scrii astfel de materiale, deoarece pot fi de ajutor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *