La început de an am făcut o listă cu mai multe obiective de îndeplinit, printre care se afla promisiunea de a realiza minim 10 picturi pe lună. Acest obiectiv era cel mai important, dat fiind faptul că vreau să aduc un venit din artă.
Spre fericirea mea, am reușit să ajung la un număr de 11 picturi pe care le voi împărtăși cu voi. Nu le voi pune în ordinea în care au fost pictate, deoarece nu le mai țin minte. Vor fi aleatorii.
Astfel că, prima pictură pe anul acesta a fost „Mască tradițională de anul nou”. Adrian a fost cel care și-a dorit această pictură. Am folosit drept referință o poză cu masca lui tradițională pe care o are la țară.
Am pictat pe pânza care a venit la pachet cu șevaletul din LIDL primit cadou. Tot ce îmi mai rămâne de făcut cu această pictură este să o înrămăm, apoi să o punem la loc de cinste.
Următoarea pictură a fost „Răgaz”. A fost pictată pe MDF, la fel ca toate picturile ce vor urma a fi menționate. Aceasta a fost o copie după o pictoriță descoperită recent, dar mai multe detalii am oferit în acest articol.
Pictura aceasta îmi este tare simpatică, iar acea ceașcă îmi fură toată atenția. Abia aștept să o duc la înrămat.
Urmează „Serenitate”. Tot o copie după acea pictoriță. Mi-a plăcut tare mult paleta de culori folosită. Am încercat să o redau, dar nu a ieșit unu la unu. Dar este timp de învățare.
„Reverie” este a treia pictură de care sunt extrem de mândră. Părea o pictură complicată care urma să-mi dea bătăi de cap. În final s-a dovedit că nu a fost așa.
Am putut lucra frumos, curat, ordonat, fără să fiu frustrată că nu îmi iese elementul cutare.
Pictura este și ea o copie după acea doamnă.
Urmează „Revigorare”, pictură despre care am scris mai multe în acest articol.
Continuăm cu „Spart”. O pictură îndrăzneață pentru mine, deoarece nu-i așa ușor să pictezi un albuș de ou. Despre aceasta am scris aici.
Să nu uităm de „Căpițe”. O pictură simpatică și chiar reușită, așa spune. Găsești și despre aceasta mai multe detalii în acest articol.
„Naufragiu” este primul meu peisaj marin. Îmi place mult cum mi-a ieșit acesta. Paleta de culori este una deschisă, culorile sunt vii și parcă pe alocuri pastelate, ori doar mi se pare.
Printre picturile din luna Ianuarie se numără și „Scăldate în lumină”. O pictură de dimensiuni mari, 32×32 cm. Aceasta este tot o copie după Linda Jacobus, doar că personalizată. În loc de putinii albe, am făcut li roșii.
Mergem mai departe cu „Poftă mare!” 32×32 cm. O pictură care a adunat multe aprecieri. Aceasta a fost dorită tot de către Adrian, dar a rămas fără ea până la urmă. Dar despre asta voi scrie într-un alt articol.
Am vrut să fac ceva asemănător picturilor lui Lucian Prună. Astfel că am căutat mai multe poze pe internet pe care le-am unit, formând astfel o singură imagine.
Nu a fost ușor să o pictez. Micii puteau ieși mai bine, dar cum a fost pentru prima dată când pictez carne, e bine.
Următoarea pictură este „Copilărie”. Un om de zăpadă reprezintă tema acestei picturi. Am făcut acum ceva timp în urmă, când încă era multă zăpadă așternută, un om de zăpadă împreună cu Adrian.
Activitatea a fost distractivă și nostalgică. Tot Adrian mi-a oferit această idee de pictură. Oare să îl recompensez cu ceva?
„Proaspăt scoase din cuptor”. O pictură pe care sunt mari șanse să o refac. Simt că puteam mult mai bine, astfel că o voi reface la un moment dat. Am folosit pensule din păr de porc pentru a crea efectul de „zgârieturi de pisică”.
Acestea sunt, așadar, toate picturile pe care le-am realizat în luna Ianuarie. Luna aceasta poate ajung la 12. Ai vreo pictură favorită?