Acum câteva zile am căscat ochii împreună cu Adrian la un târg de vechituri la Shopping City, adică la Carrefour Suceava. Recunosc că mie îmi fug ochii după picturi, bijuterii și mai ales veselă, moartea mea.
Adrian e cu discurile de vinil, radiouri, coarne de cerb, cuțite, briceag și altele.
Am zăbovit un pic amândoi la o doamnă care avea câteva picturi originale, altele copii după Grigorescu, dar toate frumoase. Cum este și el pasionat de artă, a ochit un tablou mare. Eu am ochit unul mai mic, undeva intre A4 și A3, cu o vază cu flori.
Am fost curioasă de prețul celui mic. Costa 200 RON, 100 fără ramă. Când am auzit… îți dai seama că am fost ceva de genul „Doar unul printat poate costa 200 dacă nu chiar mai mult dacă e o pictură faină”.
Am rămas tare surprinsă. Chiar și doamna a zis-o cu un ton trist, dezamăgitor parcă de prețul mic pe care a trebuit să îl stabilească. Deci eu puteam să cumpăr acel tablou. Prețul era mai mult decât accesibil. Ce ți-e 100 RON în ziua de azi?
Nu am întrebat de cel mare cât costa, dar posibil să fi avut un preț de 400 RON, presupunând doar.
Să înțeleg că picturile încep să se vândă ieftin precum cărțile. Sper doar că pictorii zilelor noastre au intenția să treacă peste dorința posibilului client care dorește orice aproape gratis și să stabilească prețul de drept al unei picturi muncite.
Eu asta intenționez să fac. Cât de curând voi pune la vânzare pe Artă în Dar picturi realizate de mine, cu un preț stabilit după munca depusă. Mereu merg pe ideea că, dacă cineva va dori să cumpere, o va face indiferent de preț.