Desenarea obiectelor – Natură statică

Mie îmi place natura statică/moartă. Când am descoperit vopselele pe bază de ulei, prima mea pictură a fost o vază cu flori. De atunci am pictat mai mereu natură moartă și mai rar peisaje.

Sunt mult mai atrasă de natură statică, un motiv fiind că pot introduce diverse elemente care îmi plac, cum ar fi: vaze, bijuterii, fructe, flori, veselă, etc.

La capitolul peisaje nu prea mă pricep, dar îmi plac destul de mult. Dacă ar fi însă, să aleg între ele, aș alege să mă perfecționez pe partea de natură statică și portrete.

Tema articolului de astăzi este cât se poate de vizibilă. Voi scrie despre felul în care eu am învățat să desenez natură statică cu ajutorul cărții „Școala de Desen”, dar și din propria mea îndemânare, tehnică.

Prima dată trebuie să știi că un desen pe tema „natură statică” are la bază următoarele elemente:

  • Perspectivă;
  • Figuri geometrice;
  • Tonalități cromatice;
  • Simetrie;
  • Scara de gri.

Aceste elemente nu îți vor da bătăi de cap prea mari. Dacă ai în față un exemplu, te vei descurca.

Legat de figurile geometrice, se știe că, anumite obiecte au la bază aceste forme. O sticlă va fi asociată cu forma unui cilindru, un bol cu cea a cercului și tot așa. Nu este deloc greu să descoperi formele din spatele obiectelor și nici să le redai pe hârtie.

După cum vezi, am descompus recipientul în forme geometrice, după care le-am reprezentat pe foaie și am definit forma obiectului. Este mai ușor să desenezi ajutându-te de formele geometrice, decât să încerci să urmărești doar conturul.

Poți foarte ușor să grupezi aceste obiecte într-o natură statică. Folosind aceleași reguli enumerate mai sus, vei obține un desen corect.

Tonalitatea cromatică se referă la intensitatea nuanțelor. Obiectele deschise la culoare vor fi prezentate pe un fundal mai închis și invers. Astfel se creează o armonie plăcută care nu deranjează privirea.

Simetria se poate realiza cu ajutorul unei linii trasate pe mijlocul chenarului. Așa poți desena jumătate din obiect, iar pe cea de a doua să o faci după prima jumătate, observând dacă obiectul este mai lat sau înalt prin comparație.

Scara de gri este importantă mai ales la desenele în creion. Ea te ajută să ai o trece lină de la nuanțe mai închise la cele mai deschise. Este de ajutor și în format color, dar un pic mai greu de redat.

Creioanele grafit vin cu tonalitățile deja aranjate, făcute. Dacă pictezi, va trebui să-ți faci singur aceste trepte de trecere de la o tonalitate la alta. Nu că asta ar fi problema, ci faptul că o să dai greș de câteva ori până să reușești.

Prin urmare, cu ajutorul acestor elemente vei reuși să realizezi un desen sau o pictură cu tematică „natură moartă” fără să ai parte de prea multe nereușite. Succes!

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *