De ce merită să plătești pentru o pictură făcută manual?

Cred că acesta este subiectul pe care mulți artiști îl dezbat atunci când se întâlnesc. Este mult discutat deoarece unii cumpărători doresc picturi ieftine. Poate că bani au, dar sunt zgârciți.

Lucrul manual nu a fost niciodată, cred eu, apreciat la întreaga sa valoare. Cunosc oameni care au avut parte de posibili clienți care voiau pe degeaba orice, dar cu bani nimic. Nu cunosc valoarea acelui obiect care a fost făcut de mâna unui om, nu de o mașinărie.

Sper ca prin acest articol să schimb puțin modul de gândire al acestor oameni. Voi prezenta câteva motive pentru care merită să cumperi picturi pictate manual:

Au valoare

Un tablou este realizat cu multă grijă și dedicare. Anumite picturi pot deveni cunoscute în timp, iar dacă tu deții deja una, o poți vinde mai departe la un preț foarte bun.

Anumiți pictori se pot promova, iar dacă ajung la sufletul publicului, admirația pentru aceștia crește și pentru picturile lor de asemenea. Cum internetul este folosit de toată lumea, mulți artiști pot fi descoperiți și apreciați.

Sunt de calitate

Cum spuneam și mai sus, artistul acordă mult timp picturilor sale. Sunt atenți la detalii și pot petrece chiar și peste o săptămână la un tablou. Materialele folosite contribuie la calitatea acestora și le oferă o durată lungă de viață.

Restaurarea lor este o alegere bună de luat în considerare dacă peste ani se deteriorează pictura, ceea ce este foarte probabil, astfel că o vei menține „vie” pentru o veșnicie.

Sunt originale

Poate că acesta este cel mai important aspect. O imprimantă îți poate face o mie de tablouri fix la fel, dar un artist îți va oferi mereu ceva nou. Pictorii au stiluri diferite de a picta. Aceste stiluri sunt o a doua semnătură a acestora.

Stilul ne definește și ne face unici. Fiindcă picturile sunt pictate de un om care se diferențiază de restul artiștilor, nu vei găsi nicăieri o pictură care să fie identică cu cea cumpărată de tine. Nici măcar artistul nu poate crea o a doua pictură exact la fel. Plus că nu poți transmite de două ori același sentiment.

„Au suflet”

Un tablou pictat manual prezintă o parte din sufletul artistului. Acesta transpune în pictura sa sentimente, emoții și multă pasiune. Acest lucru nu va fi niciodată realizat de o imprimantă.

Poate că sunt mai ieftine cele printate care reprezintă doar o poză cu elefanți sau delfini, dar nu vei regăsi în ele niciodată sentimente, stil, creativitate, inspirația artistului, mâna lui de lucru și valoarea.

Sunt realizate după ani de studii

Artiștii petrec mulți ani dedicați învățării și perfecționării picturilor lor. Plus că se simt foarte rar mulțumiți față de creațiile lor și încearcă să le pictez cât de bine pot.

Perfecțiunea nu va exista niciodată, însă dorința de a o atinge, da. Timpul petrecut la o pictură are ca scop atingerea acesteia. Uneori contează gestul, mai mult decât rezultatul, astfel ajungând ca acele picturi să fie apreciate.

Sunt estetice

Un tablou pictat într-un stil unic este mult mai frumos decât o pânză printată. O pictură poate stârni un subiect de discuție de pe urma căruia va dori și cealaltă persoană să cumpere una.

Pictorii din ziua de azi trebuie încurajați și apreciați. Sunt și multe bazaconii numite „artă” dar cred că poți face diferența între ce e cu adevărat o pictură și ce nu.

Artiștii care au murit sunt mult prea venerați și pun în umbră noii pictori care se chinuie să fie văzuți. Vechii pictori au fost niște genii, asta nu am cum să neg, însă trebuie să recunoaștem și noii artiști care pot deveni mai târziu la fel de celebri.

De-a lungul timpului, am descoperit mai mulți artiști, precum:

Încearcă să înțelegi valoarea unui tablou pictat care de multe ori este afișat cu un preț mult sub valoarea reală, doar ca să existe mai multe șanse de cumpărare.

Tu preferi să ai în casă sau să dăruiești picturi printate sau pictate manual?

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *