Ștefania Manolachi

Ștefania Manolachi

Iarna „în persoană”

Acum câteva zile am început să pictez întruchiparea iernii. Cum am fost plecată, ieri am reușit să termin pictura. Îmi place tare mult cum mi-a ieșit. M-am folosit de referințe pentru a picta elementele care reprezintă iarna. Am vrut neapărat…

Am refăcut un desen vechi

Cu ceva ani în urmă, prin perioada liceului, am participat la un concurs de desen prin intermediul fostei mele profesoare de limba română. Tema concursului era „toamna”, iar eu am ales drept subiect întruchiparea acesteia. Folosindu-mă de acuarelă, o foaie…

Am pictat direct în acuarelă

Ce înseamnă asta? Adică nu am realizat o schiță înainte. Într-o zi mi-am propus să pictez un cerb și un papagal de mare. Referințele au fost luate de pe Pinterest. Am găsit niște rămășițe din blocul de desen Hahnemuhle, 450…

Un nou desen în acuarelă

Deja e a doua zi în care simt nevoia să pictez și în acuarelă. Cum sezonul toamnei nu s-a terminat, am mai pictat un subiect specific toamnei: physalis sau cum mai spune Wikipedia, floarea lampion, lampion chinezesc sau păpălău. Am…