Am decis că am nevoie de materiale pentru pictură mai bune din punct de vedere calitativ. Tot văd în videoclipurile pe care le urmăresc că pictorii respectivi folosesc materiale care chiar te conving că sunt mult mai bune.
Nu cred că este doar o impresie. Așa că, m-am gândit să schimb, în primul rând, pensulele. Am făcut navigarea pe Pictorshop și am găsit acolo niște pensule care m-au atras.
Este vorba despre acest producător, iar singura recenzie de acolo este bună. Aș vrea să iau trei modele diferite, anume: una lată cu vârf rotund, una rotundă și una subțire, pentru detalii.
Mereu caut să am câte o pensulă pentru fiecare necesitate. Cel mai mult pun accent pe cea pentru detalii. Abia acum am reușit să găsesc una rătăcită pe aici și e tare bună la lucruri mărunte.
Pe lângă pensule, m-am gândit să mai cumpăr câteva plăci de MDF. Am mai pictat pe ele acum ceva timp și este plăcută senzația. Pe acestea le-am găsit tot la Pictorshop.
Am mai văzut că pe site au o pânză din in, grunduită cu un gesso incolor, iar astfel culoarea pânzei este vizibilă. Este destul de scumpă, deci nu știu dacă mă voi încumeta să o iau sau nu. Dar mi-a plăcut maxim.
Legat de vopsele, nu am luat o decizie. Nu găsesc o problemă prea mare în ceea ce le privește. O să mă rezum la pensule și suprafața de lucru. Dacă voi reuși să achiziționez aceste materiale, îți dau de știre.
Calitatea culorilor și pânzelor sunt esențiale când vine vorba de a lăsa o lucrare frumoasă în urma creație. Este important să aibă saturație bună și un timp de uscare rapid, pentru că un tablou pe pânză necesită mai multe sesiuni de lucru.
Ai perfectă dreptate.