Interviu fictiv

În acest articol voi răspunde la câteva întrebări pe care orice artist ar trebui să și le pună. Prin acestea, îți vei cunoaște și tu mai bine arta și care este legătura ta cu aceasta. Cei care te admiră vor avea ocazia să te cunoască, să observe ceea ce gândești, în același timp creându-se o conexiune între tine și public. Își vor da seama că ești om, nu un robot cu o pensulă în mână.

Cu introducerea încheiată, să dăm drumul la „interviu”.

De ce acest tip de artă?

Tind să cred că nu eu am ales să pictez persoane din epocă sau vaze cu flori, în ulei sau acuarelă, ci doar am acceptat provocarea. Atunci când o idee apare în mintea ta, sunt posibile doar două cazuri: ori rămâne idee și atât, ori devine realitate.

Ceea ce ne tresare prin minte ne poate duce la succes sau eșec. Degeaba ți se oferă idei, dacă nu le pui în practică. Vorba aceea: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.

După o perioadă de pictat doar în acuarelă, mi-am adus aminte că aveam un set de culori pe bază de ulei adus de sora mea. Ce mă gândisem eu? Ia să văd dacă fac ceva cu ele. Nu aveam nimic altceva decât pe ele. Nu m-am documentat despre acestea. Am mers pe stilul acuarelei, doar că fără apă – știam că nu se diluează cu aceasta.

Pe o foaie de watercolor, am pictat o vază cu flori. Mi-a plăcut maxim rezultatul. M-a fascinat consistența acelor culori și cât de ușor era să le blenduiesc, creând astfel efectul de realism. După acea experiență, tehnica în ulei a făcut parte din viața mea.

Dacă nu aș fi avut în casă acele culori, nu știu dacă aș fi descoperit uleiul prea curând sau vreodată. Deci am ales să pun în practică gândul care mi-a venit, curiozitatea. Puteam să le las acolo, pictând în continuare cu watercolor.

Cât despre subiectele pe care le abordez, oamenii din Epoca Victoriană, sau cei de pe timpuri, erau mult mai eleganți. Admiram în special bărbații. Îmi plac mult costumele bărbătești, tot cu pălărie. Nu zic că lumea azi nu este elegantă, însă nu cum era atunci. Rochii și costume se poartă, dar modernizate în cea mai mare parte. Rochii destul de decoltate și cu paiete, costume strâmte cu multe modele.

Sunt și excepții, bineînțeles. Simplitatea este adevărata eleganță pentru mine. Cum astăzi moda de atunci nu se mai practică, ochii au căutat pe internet stilul de atunci. Așa am ajuns să pictez persoane cu acel stil vestimentar.

Vazele cu flori mi-au captat atenția după ce am descoperit mii de picturi în stil renascentist. M-am îndrăgostit. Am salvat foarte multe poze pe care vreau să le reproduc.

Închei prin a spune că ceea ce pictez mă reprezintă. Tot ceea ce îndrăgesc, transpun pe hârtie.

Ce reprezintă opera ta de artă?

Ceea ce realizez mă reprezintă pe mine. Ar putea reprezenta și un mesaj despre lume, o lume care nu mai este ca înainte – stilistic vorbind și poate chiar comportamental – dar, plusuri și minusuri au fost și sunt peste tot.

Picturile mele se concentrează pe vechi, pe vremuri. Tablourile în stilul renascentist și victorian îmi plac la nebunie.

Am descoperit recent un bărbat care pictează natură moartă în stil renascentist – cel puțin pe mine mă duce cu gândul la acel mod de a picta. M-a fascinat cât de frumoase erau picturile. Parcă un artist de pe acea vreme a aterizat în prezentul nostru. Pe Facebook îl poți găsi. La un astfel de nivel doresc să ajung și eu.

Cum o faci și ce înseamnă arta pentru tine?

Aleg să pictez ceea ce îmi place, îmbrățișând și provocările uneori, altfel n-aș evolua. Culorile pe bază de ulei sunt mai pe sufletul meu. Ba chiar aș vrea să rămân definitiv la această tehnică. Atunci când pictez cu acestea, îmi creez propria lume. Mă pun pe scaun, așez pe șevalet suprafața gata de pictat, pun lângă mine culorile și terebentina și mă „dezlănțui”.

Orice pasiune pe care un om o are, este sursa lui de fericire, de refugiu, de încântare. Ia-i asta și își va pierde culoarea. Fericirea se trăiește în mod subiectiv. Pentru mine, pictura este a doua gură de aer. Atunci când pictez, mă simt bine, trăiesc momentul, petrecând câteva ore fără să le simt cu trec.