Aici este vorba despre oricine care face ceva de mână. Lucrul este manual, iar oamenii știu asta, dar nu vor să accepte. Lucruri de proastă calitate făcute de mașinării sunt cu sutele și ieftine. De aceea pasionații de orice au o piedică în a se lansa pe piață.
Cuvântul „ieftin” atrage pe toată lumea. Dar știți cum e: Mai ieftin, mai prost. Așa este un tablou printat versus unul pictat. Cel realizat manual poate fi până la o mie de lei, iar cel printat să fie o sută de lei. Care e mai convenabil? Cel la o sută, însă nu are nicio valoare.
Însă, o mie de lei este mult, mai ales dacă nu ești o persoană cât de cât cunoscută. Astfel că va trebui să scazi prețul undeva pe la jumate. Să fii în jurul sumei de trei sute – șase sute de lei. Așa pare mai convenabil și corect.
Tematica artei tale poate să nu fie pe placul multora, însă o persoană sigur o va îndrăgi și o va cumpăra. Trebuie să fii conștient că, dacă pictura ta nu este frumoasă, Atunci nu ți-o va lua nimeni. Trebuie să respecți toate regulile artei și să închei cu o pictură bună!
Dar cea mai mare provocare rămâne să ajungi în punctul de a vinde. Nu toți sunt dispuși să cumpere un tablou la șase sute de lei. De aceea majoritatea oamenilor au tablouri printate în casă și se vede foarte bine asta.
O soluție ar fi să te adresezi unui public cât mai larg, deci te folosești de reclame. Așa cresc șansele de reușită. Să faci cadou anumite picturi este la fel de bine. Așa, musafirii care vin la persoana respectivă în vizită vor observa noul tablou, iar curiozitatea lor îi poate aduce la tine drept clienți.
Va fi greu, dar nu imposibil. Clientul va înțelege munca din spatele picturii, originalitatea și calitatea, iar asta îl va face să cumpere. Ar fi minunat dacă cel care are o pasiune și o valorifică, să reușească în a-și câștiga traiul din asta.
Eu reușesc acest lucru cu Artă în Dar, la început fiind foarte pesimistă, gândindu-mă că nu va comanda nimeni, însă nu a fost așa. Reclamele folosite, atenția și dragul cu care lucrez sunt vizibile și apreciate de clienți.
Deci dacă eu am reușit cu portretele semi realiste, vei reuși și tu cu arta ta. Doar să pui suflet, să fii înțelegător și să muncești pentru a face picturi frumoase, corecte. Poate că vom avea succes și noi, artiștii de orice natură.
Tu cu cât ai vinde ceva făcut de mâna ta, mai ales dacă ai fi profesionist?
Într-adevăr, uneori arta nu e apreciată la adevărata sa valoare, dar nimic nu-i imposibil, trebuie doar să crezi în tine și în pasiunea ta, să perseverezi, așa vei evolua și atrage persoane care îndrăgesc ceea ce faci ! 🙏♥️
Fix ceea ce cred și eu! ❤️
Niciodată nu există prea scump în artă. Părerea mea umilă, atât.
La fel cred și eu, dar o parte din oameni cred invers. A primi ceva moc e fain rău, pentru dânsul/dânsa.