Am mai spus despre grund că este important de folosit atunci când pictezi cu ulei, dar și cu acrilice. El formează o bază protectoare pentru suprafața ta de lucru, astfel că atât ea, cât și vopselele nu vor avea de suferit.
Grundul se poate aplica pe orice suprafață, mai puțin metal, deoarece există grunduri separate pentru acesta. Se poate aplica în mai multe straturi și poți șlefui fiecare strat în parte dacă dorești, pentru a obține o suprafață netedă.
Poți amesteca grundul cu o vopsea acrilică de orice culoare vrei tu, astfel încât să creezi un ton mai plăcut și pe care să-l aplici pe pânză sau orice altă suprafață. Dacă preferi suprafețele texturate, continuă să dai cu pensula pe suprafața dorită până când grundul va începe să se usuce.
Așa se va crea efectul de pânză. Poți crea linii ondulate sau cum vrei tu cu ajutorul pensulei. Acesta poate fi un beneficiu dacă aplici personal grundul. Pe acesta l-am cumpărat de aici.
Despre uleiul de in pot spune că este de mare ajutor atunci când pictezi în ulei. Dacă vei înmuia puțin pensula în el, apoi în vopsea, aceasta va fi mai „elastică” și mai lucioasă.
Vei reuși să acoperi o suprafață mai mare cu ajutorul acestui ulei, decât dacă nu ai folosi deloc. Nu trebuie să folosești abuziv uleiul de in. Acesta se aplică în cantități mici și doar până când ajungi la etapa detaliilor.
Dacă folosești prea mult ulei de in, vopseaua va deveni mult prea subțire și un pic transparentă, astfel că îți va fi greu să lucrezi cu ea.
Dacă va exista un dezechilibru de consistență în pictură, ai ocazia ca aceasta să aibă de suferit, adică vopseaua poate crăpa.
Uleiul de in este luat de pe același site cu grundul.
Trerebentina sau alt solvent, se folosește doar la schiță, la stabilirea umbrelor și a luminilor, plus pictarea unui strat foarte subțire de vopsea, înainte de a folosi alt strat combinat cu uleiul de in.
Pot spune că este necesar să folosești aceste articole, deoarece sunt importante pentru pictură și procesul de creare al acesteia.