În ultima vreme m-am gândit la această întrebare după ce am urmărit un segment dintr-o lecție de desen. Vreau ca ochii privitorului să se îndrepte acolo unde doresc. Acest lucru va fi posibil doar dacă pun în evidență acel element.
De obicei accentul se pune pe ochi. Aceștia sunt oglinda sufletului. Eu când vorbesc cu cineva mă uit în ochii acelei persoane. Ăsta este modul meu de a comunica. Privirea ne arată adevăratele sentimente, iar asta este foarte interesant pentru mine și adevărat.
Dacă vrei să evidențiezi ochii, trebuie doar să le dai nuanța cea mai închisă, restul fiind culori mai șterse. Dacă faci asta, atenția privitorului se va îndrepta câtre ei.
Când realizezi o pictură, nu trebuie să o încarci inutil. Atunci ochii fug peste tot și este greu de privit lucrarea. Am realizat și eu astfel de tablouri. Sau cel puțin așa le consider eu, greu de privit. Nu am un singur element primar, iar asta se vede.
Pictura trebuie să fie curată. Așa gândesc când pictez. Indiferent de tema aleasă, încearcă să o analizezi. Identifică fiecare element, găsește-le locul pe pânză și conturează-le în linii generale, ajungând pas cu pas și la detalii.
Crearea unui tablou analogic prin care să rupi mai apoi sentimentul de pictură plictisitoare cu o pată de culoare pe un element primar, este cea mai bună metodă de evidențiere. Acest tip de pictură presupune realizarea tabloului folosind trei nuanțe așezate una după alta în roata culorilor.
Luminile și umbrele se fac prin amestecarea culorilor complementare acesteia. De exemplu, dacă vrei să închizi nuanța de verde folosești roșu, iar dacă vrei să o deschizi, adaugi galben. Voi avea un articol și despre culori și valorile acestora.
Acum știi cum să pui în evidență un element. Tot ce mai rămâne este să pui în practică și să exersezi.
Mă apuc!
Baftă! 😄