Și este chiar bun! Iar odată cu testarea a venit și prima pictură pe anul 2024. Subiectul a fost ales de către Adrian, astfel că pictura îi aparține.
Am pictat o mască tradițională de anul nou pe una dintre pânzele venite odată cu șevaletul. Aceasta a venit deja tratată și cu pene cu ajutorul cărora am întins pânza.
Am folosit, de asemenea, pensulele primite care au fost foarte bune. Perii sunt flexibili și nu s-a întâmplat să cadă vreun fir.
Este a doua oară când pictez pe pânză, prima dată nefăcându-mi prea mare plăcere. Dar acum chiar am putut picta mai bine decât pe cartonul pânzat. Vopseaua s-a întins ușor, acoperind zona destul de rapid.
Șevaletul a fost stabil, adică nu s-a dat pe spate în urma unei apăsări mai puternice. A trebuit să feresc de pe birou anumite lucruri ca să îi fac loc, dar nu a fost o bătaie de cap. Laptop-ul a rămas pe birou, la fel și raftul pe care am mai multe obiecte. Deci nu ocupă prea mult din spațiu.
Restul materialelor nu le-am folosit încă, dar când o voi face voi scrie despre asta.
În concluzie, sunt mulțumită după prima utilizare. Este rezistent, practic, și nu foarte voluminos.