Într-o zi mi-a venit pofta de a picta. Aveam două opțiuni între care să aleg: fie pictam o zână care să reprezinte toamna, fie pictam o natură moartă cu elemente tomnatice.
Am ajuns să aleg natura moartă. De ce? Pentru că nu am mai pictat o natură statică de toamnă de muuultă vreme. Prima cred că a fost prin clasa a șasea, a șaptea. Da, de atunci nu am mai pictat nimic legat de toamnă, culmea! Toamna este anotimpul meu de suflet.
Ei bine, ca să mă revanșez față de minunata toamnă, am decis să pictez natura statică. Găsisem o referință super frumoasă, sticla cu vin fiind cea care mi-a atras atenția. Din păcate, nu mai am poza cu referința ca să ți-o arăt.
Folosindu-mă de acea referință, am pictat în stilul meu, dar cu mici schimbări neprevăzute. Voi scrie despre ele acușica.
De data aceasta, am decis să realizez schița în creion, folosindu-mă de matematică – în limita cunoștințelor – pentru a găsi centrul foii și mai apoi pentru a reprezenta sub forme geometrice obiectele ce urmau a fi pictate. Am folosit carton pânzat de la Jumbo drept suprafață pentru pictat.
Mai multe detalii despre un desen în care ai nevoie de matematică, găsești în acest articol.
Revenind. După ce am făcut schița, am pictat clasicul strat de culoare diluată, apoi am început procesul de pictare. Ca să știi, de data aceasta nu am mai folosit solvent decât la curățarea pensulei.
Am vrut să pictez acest tablou doar cu ajutorul uleiului de in. Nu pot spune că a fost mai ușor sau mai greu. Pur și simplu așa mi-am dorit.
Dar ca să știi, e o idee mai avantajos să folosești solventul în procesul de pictare și după aia să folosești ulei de in. Pe mine mă ajuta mult și parcă eram cu încă un pas mai sus spre finalizarea armonioasă a picturii.
Dar în pictură se mai pot încălca și reguli nu prea semnificative.
Prima dată am pictat sticla. Mă temeam un pic de coloristica ei. Părea tare complicată dar și simplă totodată. Deja îmi vine în minte o comparație cu „simplă și complicată în același timp”. :))
Începutul nu părea promițător, dar am zis să nu renunț abia după cinci urme de pensulă. Ușor-ușor parcă sticla mea cu vin începea să arate bine. Iar după părerea mea, chiar arată.
Aștept și părerea ta în comentarii.
Greul a sosit odată cu pictarea bolului. Acel vas „ambițios” nu voia să se lase pictat cum trebuie. După multe încercări, am șters vopseaua cu solvent și am lăsat pictarea lui pe a doua zi.
M-am trezit încrezătoare că voi reuși să pun la punct acel bol. Ce vorbești… nu am reușit. Ce am făcut? Am șters iar și am eliminat bolul. Da, nu e tocmai bine. Nu trebuie să fugim de responsabilități, dar chiar nu mai puteam picta vasul acela pentru a treia oară.
Strugurele trebuia să fie în bol, dar i-am mutat cuibul. Ca să umplu golul rămas, l-am cocoțat în pahar. De asemenea, am mai lungit un pic sticla. O făcusem cam mică.
Ca să pictez nucile m-am folosit de unele pe care le aveam în casă. Iar dovada că le-am pictat ok a venit din partea cuiva căruia i s-a făcut poftă de nuci după ce mi-a văzut story-ul pe Instagram. Cum să nu mă bucure acest lucru?
Pictarea paharului a fost următorul pas. După ce am făcut și acest lucru, tot ce mi-a mai rămas a fost să pictez fundalul pe care cum altfel să îl fac, dacă nu întunecat?
În final, am reușit să pictez un tablou frumos de toamnă și pot spune că a ieșit așa cum mi-am imaginat. Acum două zile l-am dat cu verniș și arată super.
Abia aștept să o pun în ramă!
Frumos rezultat. Nucile arată chiar grozav!
Mă bucur tare mult că îți place!
In primul rand e extraordinar că ti_ai redescoperit apetitul pentru pictura. Apoi, lucrarea este chiar frumos lucrata. Compoziția este bine structurată iar, având în vedere perioada lunga de timp in care nu ai mai lucrat, este foarte frumoasa lucrarea.
Mi_as dori și eu un loc în care sa îmi pot crea lucrările în pictura ulei. Nu dețin un astfel de spatiu din păcate, deoarece stau la bloc. In schimb mă străduiesc să desenez cu șevaletul în spațiul strâmt al balconului.
Am realizat deja două portrete și am început o natură statică.
Îți doresc mult succes!
Bună, Paul! Împărtășesc aceeași durere ca și tine. Spațiul dintr-un bloc este mai puțin favorabil creării unei capodopere de artă. Ceea ce ne înconjoară ne determină să fim productivi sau nu. Încerc pe cât este posibil să îmi creez mediul în care să mă simt comod și inspirată. Îți mulțumesc tare mult pentru apreciere și faptul că ai ales să îmi lași acest comentariu! Mult spor și ție în dezvoltarea talentului și pasiunii tale! 🤗