Astăzi am încercat să desenez în stil expresionist. Am ales drept referință una din picturile lui Van Gogh. Pictura mi s-a părut atrăgătoare prin culorile pastelate și conturul ondulat pe care acesta l-a folosit.
Am observat că Van Gogh a pictat mult în galben și albastru. Acesta voia să reprezinte viața așa cum o vede el. Voia să surprindă anumite emoții sau o stare de spirit. Aparent, acesta își restrângea paleta de culori în funcție de stările pe care le avea în ziua în care picta.
Albastrul poate sugera o profunzime a trăirilor interioare și a sentimentelor. Iar galbenul, galbenul pal mai exact, ar putea însemna intimitate, aspirație, comunicare. Mai sunt și alte culori pe care le folosește, dar mi se pare că acestea două sunt mai mereu prezente.
Am încercat să folosesc aceleași culori, dar nu prea am avut cum, deoarece nu le am printre creioanele colorate. Cel mai mult mi-a plăcut acest contur ondulat. Modul acesta de a picta mi-a plăcut maxim la acest artist. Este atât de unic. Aș vrea să adopt aceste onduleuri. Mă atrag destul de mult.
Nu a fost foarte greu să reproduc desenul. Am lucrat în linii generale, cum de altfel mă gândesc că a fost realizată și pictura originală. Desenul a fost gândit cu siguranță, doar că pare a fi foarte fluid și îți oferă libertate.
Faptul că nu ai linii perfecte, te ajută să lucrezi cât mai relaxat. La mine așa a fost. Nu am desenat cu frica de a nu greși ceva sau de a face perfect. Deci, din acest punct de vedere stilul lui Van Gogh este minunat.
Am desenat tot în creioane colorate, dar mă gândesc că tu ai putea picta super bine în pasteluri uleioase. Cum Van Gogh picta cu vopsea destul de groasă, nici pastelurile uleioase nu sunt foarte subțiri. Deci, dacă vrei o alternativă pentru vopseaua uleioasă, poți încerca aceste pasteluri.
Ba chiar am descoperit o fată care pictează – aparent, tot ce înseamnă pastel, cretă, se pot include tot la „pictat” – în aceste pasteluri. Instagramul ei este acesta, iar pe YouTube o găsești cu același nume.
Am înțeles că nu este chiar atât de ușor să pictezi cu ele, însă poți face o încercare, iar dacă îți place, n-ai decât să îți perfecționezi tehnica,
Cam atât deci, despre acest stil. Pe scurt, dacă alegi să pictezi după Van Gogh, vei reuși să obții picturi destul de apropiate de ale lui. Asta este doar așa, la suprafață.
Dacă vrei să redai aceleași stări și sentimente ca ale lui, va trebui să te documentezi despre viața lui și să empatizezi cu dânsul. Dar, voi scrie eu cât de curând despre viața pictorilor, așa că te rezolv.