Am tot vorbit despre această perioadă neferită în care mă aflu. M-am rătăcit pe drumul picturii. Simt că în loc să dau înainte, dau înapoi. Am mai avut câteva idei legate de pictură. Despre cum să înlocuiesc culorile de ulei, să dezvolt ceva ce pare a fi prea simplu sau altele.
Nu am reușit să realizez ceea ce mi-am propus pentru că pur și simplu nu avea cum să meargă. Din cauza faptului că am uitat să mai pictez pentru mine, s-a ajuns aici. În mintea mea exista ideea de a picta pentru a vinde, pentru a mulțumi clientul. Dar, înainte de toate astea, trebuie să pictez pentru mine, cum a zis sora mea.
Așa a pățit și ea. Desena portrete doar ca să facă un ban. A început să se plictisească, deja nu mai desena pentru ea și așa a ajuns să urască desenul și să nu mai continue. Până mai acum, când îi este dor să mai deseneze dar și-a pierdut îndemânarea și va trebui să o ia de la zero.
Ei bine, dacă nu revin pe drumul bun, așa risc să pățesc și eu. Mereu mi-am zis și o contraziceam pe mama când îmi spunea că voi renunța la desen la fel cum a făcut Nicoleta. Nu voi face asta și voi deveni mai bună.
Uite că se întâmplă pe dos. Ba la un moment dat am zis că arta nu mai este drumul meu. Atât de tare m-am descurajat. Așa am decis să închei cu prostiile ți să revin la a picta ce îmi place, pe ce îmi place.
Iubesc să pictez vaze cu flori, pe lemn și în ulei. Trebuie să scap de gândul că o fac pentru bani, ci mai degrabă pentru suflet. Odată ce ajung să pictez iar de plăcere, pasiunea îndemânarea de a picta în ulei vor reveni.
Aștept să ajungem la țară. Să pictez în natură, să-mi aduc aminte de vremea când pictam la mine, acasă. Dar să nu mă las condusă de mediul în care mă aflu. Nicoleta spunea că trebuie să mă folosesc de ceea ce simt acum și să o transform în artă.
Să reprezint locul în care mă aflu, stările pe care le am și să mă descarc prin artă, practic. La tot ce mi-a spus ea nu m-aș fi gândit. Mereu când am o problemă, ea îmi dă cele mai bune sfaturi.
Acum că am înțeles ce am de făcut, voi încerca să scap din această stare urâtă și neproductivă pe care o am. Voi scrie despre evoluția mea și dacă te confrunți și tu cu aceleași probleme, sper să te ajute ceea ce scriu și să trecem împreună peste ele.