Mi-am făcut curaj să îmi pictez autoportretul în ulei. Eram reținută din cauza faptului că îmi este greu să pictez portrete, iar asemănarea dintre acesta și persoana respectivă trebuia să fie prezentă.
Am decis că trebuie să o fac și pe asta la un moment dat dacă vreau să evoluez. Astfel că m-am pus pe treabă!
Mai întâi am realizat portretul în creion pe o hârtie. Apoi am transferat desenul pe MDF. Dacă nu ești familiarizat cu această metodă, află că este una foarte simplă.
Pe o foaie subțire schițezi ceea ce vrei să pictezi. După ce este gata, desenezi spatele foii cu un creion care are o duritate mare, de peste 6B. Poți citi acest articol pentru a înțelege treapta durității pe care creioanele o au.
Dacă ai un cărbune la îndemână, îl poți folosi și pe acela. După ce ai finalizat această etapă, lipește foaia de cartonul pânzat sau MDF folosind un scoci de lipit. Cu ajutorul unui pix refaci desenul practic, iar acesta se va transfera pe cealaltă suprafață.
Trebuie să apeși mai tare cu pixul pe contur pentru a se transfera cu succes desenul. Poți realiza această procedură după ce pătezi suprafața.
De menționat faptul că această metodă este bună doar pentru suprafețele tari. Pânza pe șasiu este exclusă!
După această etapă am trecut la pictat. Am început cu fața, apoi cu restul elementelor.
Am finalizat portretul a doua zi, însă în acea seară l-am terminat în proporție de 90%.
Acesta a avut un impact destul de mare asupra publicului, ceea ce poate doar să mă bucure! Cu siguranță nu mă voi opri aici. Am de gând să pictez și portretul surorii mele.
Mă bucur că mi-am făcut curaj să încerc. Rezultatul este unul bun, existând totuși mici greșeli, dar pentru prima dată este bine.
Tu ți-ai pictat autoportretul până acum?