Oare după o pauză lungă de la desen, mai poți avea îndemânarea de odinioară? Răspunsul acestei întrebări poate fi că NU. Odată ce ai talentul în sânge sau ai muncit mult ca să te pricepi într-ale desenului, nu ai cum să îți pierzi complet îndemânarea.
Este ca mersul pe bicicletă. Vei fi puțin mai stângaci la primele desene, însă măna ta, ochiul își vor aminti treptat ceea ce făceau și înainte. Ochiul își va recăpăta vizualizarea iar mâna mișcarea.
Un exemplu „talent stătut” este Nico, sora mea. Nu a mai desenat de ani buni. Când am desenat împreună, am observat amândouă că și-a cam ieșit din mână. Pe lângă lipsa de talent temporară, ea s-a și grăbit. În douăzeci de minute era gata în timp ce eu eram la schiță.
Iar pe lângă grabă, mă gândesc că a mai fost poate și frustrarea din timpul procesului. Când vezi că nu iese din prima, începi să te enervezi și dai buleală. Mai târziu a reprodus pictura lui Jan Vermeer van Delft „ Fata cu cercel de perlă”. Deci schița i-a ieșit la fel de frumos ca atunci când desena constant.
Un prim avantaj a fost că nu s-a grăbit. A analizat, a schițat, a retușat până a fost pe placul ei. Iar al doilea a fost talentul care a reînviat. Deci ea nu și-a pierdut deloc îndemânarea și nici stilul.
Însă, faptul că nu a continuat să exerseze, să se documenteze pentru a evolua, a rămas cam la același nivel. Ea are un talent mare, dar văd că nu vrea să-l facă și mai mare. Mama se temea că nici eu u voi mai desena după o anumită perioadă, însă eu nu am de gând să fac asta. Vreau să desenez până îmi cad mâinile.
De ce să renunți la hobby-ul tău, la pasiune? Poate dacă chiar nu mai ai cum să continui, dar dacă da, fă-o. Este frumos să-ți ocupi măcar o oră din timpul tău cu pasiunea ta.
Dacă simți că nu-ți mai iese deloc desenul, atunci caută informațiile de care ai nevoie și exersează. O iei de la zero și vei ajunge iar la zece sau zece cu steluță chiar. Nu-ți dă nimeni cu rigla peste degete dacă nu-ți ies proporțiile din prima.
Deci curaj și succes!
Orice abilitate are nevoie de antrenament. Ajută să nu uiți dar și să progresezi. Se vede clar in scrisul tău. Devine tot mai bun, bravo.
Mulțumesc! Dacă ești ambițios, este bine 😄