Dintotdeauna am pictat folosind acuarele la tub. Dacă nu ai la îndemână o paletă, nu prea ai cum să te folosești de ele. Pentru mine nu a fost de ajuns însă doar o paletă în care să le amestec sau să le diluez.
Cum acuarelele de tip „pastilă” sunt scumpe, am zis să caut o cutie pentru acuarele în care să introduc acuarelele la tub pe care le am. Zis și făcut! Am comandat-o pe aceasta.
Este din plastic, dar unul mai calitativ care a venit la pachet cu o pensulă de la același producător. Pensula este mărimea 6, cu vârf ascuțit și e bună pentru detalii. Este din păr sintetic, destinată doar pentru acuarelă.
Cutia măsoară 14×9 cm, are 12 compartimente pentru acuarelă și 6 căsuțe destinate amestecării sau diluării acesteia. Plăcuța de sus, cea în care amesteci acuarelele este detașabilă, deci foarte ușor de spălat. Mie îmi place mult și îmi este mult mai comod să lucrez acum cu acuarelele în forma aceasta.
Ca să faci puțină economie în cazul în care ai deja o serie de acuarele la tub, poți lua fără grijă o astfel de cutie. Ar fi ca și cum ai avea acuarele tip pastile.
Culorile pe care le folosesc de regulă sunt:
- Titanium White;
- Black;
- Pale Yellow;
- Gamboge;
- Orange Yellow;
- Vermillion;
- Raw Umber;
- Sap Green;
- Cobalt Blue;
- Ultramarine Blue;
- Rose;
- Tempera gold.
Toate acestea, mai puțin tempera, sunt de la marca Royal Langnickel.
Acea pensulă inclusă m-a determinat să cumpăr această cutie. Pensula mea veche, cea de la Da Vinci, are deja câțiva peri rebeli și nu mai pot picta cu ea anumite detalii.
Dacă și tu te afli în situația mea, cumpără cu încredere o astfel de cutie. Te va ajuta mult.