Interviu cu Nicoleta Manolachi: Parcursul ei în lumea artei

Într-o zi mi-a venit în gând ideea de a realiza un articol despre relația dintre artă și cei care o creează. Nicoleta, sora mea, se numără printre acei oameni care au avut o relație foarte strânsă cu desenul, dar căreia a trebuit să spună „la revedere” pentru o perioadă de timp nedeterminată. Ea afirmă că are de gând să se întoarcă la desen atunci când va fi pregătită.

În rândurile următoare voi scrie o serie de întrebări la care voi introduce răspunsul Nicoletei cu ghilimele. Îți urez lectură plăcută!

Cine ți-a pus creionul în mână pentru prima dată?

„Tata. Când am avut de făcut un portret pentru școală cu Mihai Eminescu, nu mai știu pentru ce era. În clasele primare fiind, el a copiat conturul după o poză mică cu Mihai Eminescu din cartea de română și apoi, efectiv, mi-a arătat cum să măresc conturul până când, în final, am ajuns la dimensiunea A4.

Foaia are cam 15 ani, nu mai știu exact. A ieșit ca un portret stilizat. Deci acela a fost primul desen pe care mi-l amintesc.

A doua amintire pe care o am a fost cu mamaia, care ne-a învățat cum să copiem prințesele Disney. Ea a dat cu ulei foaia, devenind astfel transparentă. Dar efectiv, foaia era uleioasă iar noi desenam pe ea. Foaia nu se usca și rămânea așa, cerată. O mai ștergeam așa, puțin și era mai ok. ”

Cum ai reușit să te descurci de una singură în legătură cu bazele desenului? Cum ai reușit să evoluezi?

„Prin liceu am început să mă perfecționez. Desenam des, iar asta m-a ajutat să evoluez. Experimentam cu diverse. Îmi plăcea să combin creioane colorate cu acuarele, cu machiaje am desenat, cu cărbune, cu orice mi se părea interesant.

Principiile mele în desen au fost experimentarea, combinarea și imaginația. Îmi plăcea să îmi imaginez ceva și să desenez ceva la care nimeni nu s-ar fi gândit.

Cum îți alegeai referințele? Ce îți plăcea să desenezi?

„Oameni. Adică portrete. Nu făceam peisaje, natură statică. Îmi plăcea să desenez oameni, în special personaje feminine înspre zona de fantastic. La un moment dat știu că am făcut portretul unei hangițe. Deci femeile frumoase erau prezente în desenele mele.

De asemenea, mi-a plăcut să realizez și creații sângeroase. M-a încântat să experimentez cu latura feerică și cea întunecată. Anime-urile au fost și ele printre preferințele mele.

Detaliile îmi plăceau destul de mult ți căutam să am cât mai multe. Nu aveam materiale scumpe. Și legat de acest aspect, la un moment dat mă uitam pe un site de pictură și era un tip care a desenat o muscă în stil foarte realist.

El a zis că a desenat-o în creioane ieftine și a vrut să demonstreze că poți desena frumos și cu materiale mai slabe. Bine, nu s-ar compara, dar era un desen foarte bun.

Cumva se poate demonta mitul ăsta al desenelor care ies frumos doar dacă ai materiale scumpe. Dacă reușești să desenezi frumos, bine, cu unele ieftine, atunci poți trece la unele mai scumpe pentru a avea un desen și mai bun.”

Ai participat la concursuri?

„Da. Am luat premiul I și II, intercalat. Am luat premiul I chiar la un concurs care s-a desfășurat la un liceu de artă. Am desenat un tip de culoare care avea fața făcută din cuburi. Oricum, desenul acela nu a venit din mintea mea. Știam că voiam să desenez ceva de impact și mă uitam la diverse poze și am găsit o imagine în genul acela.”

Ai avut prieteni care împărtășeau aceeași pasiune?

„Da. Îi aveam pe colegii de liceu alături de care colaboram când erau activități la școală. Împreună cu o colegă am participat la cercul de desen care era în weekend și trebuia să lucrăm la niște tablouri mari ca să fie afișate în galeria liceului.

Tema era „Emil Racoviță într-o expediție”. Și spun sincer că nu mi-a plăcut să lucrez în doi. Eu pictam o parte, ea alta. Eu voiam să fie în stilul meu, ea în al ei și ne băteam cap în cap. Deci să lucrezi în grup la o pictură cu cineva este la limita experienței.”

Ce simțeai când desenai? La ce te gândeai?

„În funcție de tematică, voiam să transmit cât mai bine o stare sau o trăsătură anume. Pentru tematicele cu femei atrăgătoare care făceau parte dintr-o lume paradisiacă, căutam să exprim cât mai bine frumusețea.

În schimb, la alte desene mi-a plăcut să redau o stare pe care o simțeam. La un moment dat îmi plăcea de un coleg și a rămas așa, o iubire neîmplinită. Am încercat să redau acest sentiment în creioane pe foaie.

Corbul îl asociam cu ideea de moarte. Era ca și cum fata se simțea părăsită. Iar faptul că începea să se pietrifice, însemna că devenea goală. Acum, ce desenam înainte, scriu. Adică la mine temele au rămas, dar s-a schimbat modul prin care mă exprim. ”

Pictai sau doar desenai în creioane?

„În general creioane. Preferam creioanele, cărbunele. De acuarelă m-am cam ferit așa… Am încercat câteva desene în acuarelă, dar nu le-am terminat. La un moment dat voiam să fac un desen cu o zână, cu un cadru umbros de primăvară. Ea stătea pe niște crini, iar pe aceștia erau picături de apă. Voiam să pictez foarte realist acele picături, dar nu mi-a ieșit.

În tempera pictam des. Și acum mai sunt tuburi prin casă de pe vremea aceea. Nu era scumpă tempera și îmi puteam permite să pictez cu ea. ”

Ai simțit vreodată că poți face cea măreț cu arta ta?

„Da. Aveam în plan să fac niște tablouri în tehnici mai deosebite și să organizez o expoziție de artă la Casa de Cultură din Vaslui. Dar nu m-am ținut. Dacă o făceam, poate că ar fi mers. Dar mereu când am avut o idee, mă duceam în idealismul ei.

Dacă aveam altă stare financiară și eram mai încrezătoare în talentul meu, pentru că mă gândeam că nu voi face atât de bine acele desene încât să le expun, poate că treburile ar fi stat altfel. ”

Ai avut ocazia să pictezi și pe alte suprafețe?

„Da. Pe pereți, pe cărți și pe haine. Prima dată în dormitor am pictat un cireș cu fluturi. Apoi în sufragerie o tigroaică cu pui, iar în altă cameră o balerină. Și la arcadă am pictat niște flori.

Legat de pictatul pe perete, nici eu nu știu cum am nimerit proporțiile destul de bine. Doar făceam poze cu telefonul și făceam câțiva pași în spate din când în când. Cu henna am mai cochetat, iar câteva fete chiar au vrut să le fac tatuaje semipermanente. ”

Ai făcut vreodată portrete la comandă?

„Da. Primii mei bani i-am câștigat din portrete. Pe un portret cu o singură persoană luam 50 – 60 de lei, iar pe cuplu cam 100 de lei. Pe A3 făceam, gata înrămate, în creion. La început a fost ok, mi-a plăcut. Dar apoi devenea obositor și trebuia să îmi aloc mult timp pentru ele și nu prea aveam. ”

Ți-ai găsit vreodată stilul?

„Da. Stilul meu a fost în general unul realist. Am încercat să desenez cumva în intenția de a reda realismul și simbolistica. Deci un stil realist-simbolistic. Mi-a plăcut să abordez și probleme de conștiință.

Într-un desen am încercat să ilustrez mai multe idei. Chipurile arse semnifică iadul, pedeapsa ca atare. Pe urmă, pe mâna unui bărbat era un inel, deci a reprezentat adulterul. Tipa, corpul ei, semnifica ispita.”

Care a fost parcursul tău în lumea artei?

„Sunt într-o pauză în care duc lipsa desenului. De vreo 3 ani nu am mai desenat serios. Doar făceam câteva schițe pe fugă. Ultimele desene serioase au fost portretele la comandă. De acolo s-a rupt legătura cu desenul. M-am concentrat pe ideea de a face bani și așa am început să desenez mecanic.

Nu mai aveam energie…M-a secat. Am început să urăsc desenul și mi-am pierdut îndemânarea. După ce o să simt că o să mă stabilesc cu un stil de scris, voi reîncepe să desenez. ”

Pasiunea pentru ceva anume poate fi motivul pentru care trăim. Unii o iau în serios și o duc la un nivel mai înalt, alții o practică doar pentru a se relaxa.

Tu ce relație ai cu pasiunea ta?