Ești mai creativ dacă stai la curte?

Pentru mine este adevărat acest lucru. De când mă știu eu și stăteam la țară, în fiecare zi voiam să meșteresc câte ceva. Dacă simțeam nevoia de un obiect care să îmi înfrumusețeze camera, încercam să îl creez.

Nu aveam materiale performante. Și chiar dacă aveam, nu știam cum să le folosesc. Eu sunt și pe stilul de a face de una singură. Așa că ieșeam afară și intram în magazia lui tata și încercam să fac ceea ce îmi doream.

Uneori ieșea, alteori nu. De două ori am încercat să fac o ramă și nu mi-a ieșit. Prima dată din cauza faptului că nu am măsurat bine, iar a doua oară nu am avut bun fierăstrăul și nu au ieșit drepte colțurile pentru a se putea îmbina.

Mi-a plăcut să creez și decorațiuni cu diverse biluțe sau orice altceva care avea găuri. În special mă atrăgeau cele care atârnă. Îmi plăcea să le agăț de copaci. Am făcut câteva din rondele de răchită pe care le-am găurit cu un cui – mi-a luat ceva – și le-am dat drumul pe ață-n jos punând și câteva biluțe între ele.

Iarăși la lustră am creat un cadru din nuielușe de care am legate floricele din hârtie creponată și pe care le-am trecut printr-o ață albă de papiotă. Rezultatul mi-a plăcut mult. Nu știu de câți ani o am… Poate unul sau doi, mă gândesc eu.

Acum, ultima dată când am fost acasă, la Vaslui, am realizat o mini biblioteca pentru sora mea. Cum are multe cărți, am zis să aibă unde să și le pună. A ieșit destul de bine. Mai urmează câteva retușuri, dar le voi face tura viitoare când voi veni.

Când sunt la țară, parcă iese „meșterul” din mine. Îmi place să construiesc lucruri. Mă simt bine când fac asta. Plus că iubesc să am lucruri făcute de mâna mea. Cred că, fiind la curte, ai posibilitatea de a încropi mult mai ușor câte ceva.

O scândură uitată, un cui sau orice altceva vei avea cu siguranță printr-o magazie. Iar atunci când te pălește inspirația, îți este mult mai ușor și la îndemână să realizezi obiectul respectiv.

La bloc…Nu prea ai ce face. Pe mine personal nu mă inspiră prea mult, marea lipsă fiind curtea. Dacă nu ai o căsuță a ta ca să te joci pe lângă ea, nu prea ai cum să fii creativ. Este mult deranj să te apuci de făcut un raft în casă sau o bibliotecă.

Tu ce părere ai? Ești creativ doar dacă ai unde să fii?

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *