Dacă ți s-a întâmplat să nu știi cum ar trebui să aranjezi tonalitățile în desenul tău, află că am răspunsul la această problemă. În articolul de astăzi vom discuta despre cum să te joci cu nuanțele pentru a oferi desenului tău contrast, dar și un efect 3D.
Prima dată trebuie să îți aranjezi paleta de culori pe nuanțe de la cele mai închise, la cele mai deschise. Dacă alegi să pictezi o natură moartă, atunci trebuie să știi ce anume dorești să scoți în evidență. Sigur vei dori să evidențiezi florile sau fructele.
Pentru a face asta trebuie să știi unde să aplici culorile deschise și pe cele închise. De regulă, când fundalul are o tonalitate medie, adică între deschis și închis, subiectul va trebui să aibă o tonalitate opusă fundalului.
Să spunem că pictezi o vază cu trandafiri. Fundalul ales de tine este o combinație de culori calde de o tonalitate medie. În acest caz, trandafirii trebuie să aibă o nuanță mai deschisă, chiar dacă culoarea lor este apropiată de cea a fundalului.
Cele mai închise elemente vor fi frunzele și tulpinile. Aplicând umbrele și luminile acolo unde trebuie, vei obține efectul 3D. Urmând această regulă, vei avea la final un desen frumos, armonios și plăcut de privit.
Dacă nu vei avea tonalități diferite în desenul tău, este posibil să obții un desen plat, fără a avea ceva pentru a-l diferenția de restul elementelor. Pune și tu în practică aceste sfaturi și sigur vei realiza o pictură frumoasă!
Această pictură este făcută acum un an și se pot observa nuanțele pe care le-am ordonat în așa fel încât să obțin un contrast plăcut. Voi mai realiza cât de curând o nouă pictură care să respecte acest principiu de ordonare a tonalităților. Te invit și pe tine să o faci. Curaj și spor!