Perspectiva se referă la unghiul din care privești ceva sau pe cineva. Am o luptă cu această perspectivă, în sensul că este foarte grea. De aceea spun sincer că am mai fugit de ea.
Perspectiva poate oferi un grad de interes mai mare din partea celor care îți privesc tablourile. Prin faptul că ai putut reprezenta o natură moartă privită de sus, de exemplu, cei din jurul tău apreciază mai mult ceea ce ai făcut.
Nu spun că doar de perspectivă ține succesul tău, dar ai un plus de simpatie, să zicem. Perspectiva poate fi reprezentată în cele mai simple forme, precum și în cele mai complicate.
Cele mai ușoare reprezentări ale perspectivei sunt cele două linii paralele care se unesc la infinit, adică o potecă sau șinele unui tren. Iar următoarea reprezentare este un șir de stâlpi sau copaci care sunt poziționați de-a lungul unui drum, unul după altul. Primul va părea a fi cel mai înalt, urmând ca cei din urmă să se tot micșoreze.
Tot legat de perspectivă constă faptul că, din anumite unghiuri, grosimea unei mese se observă, iar din altele nu, ca de exemplu atunci când o vezi de sus și doar blatul se observă.
Felul în care eu reprezint perspectiva ține mult de ceea ce văd. Rare ori am descompus în linii poziția obiectului. Perspectiva constă în linii. Prima dată se trasează linia orizontului care este stabilită de poziția ochilor noștri când pur și simplu te uiți în față, iar a doua linie este una verticală care vine pe mijlocul celei orizontale.
Această linie a orizontului împarte spațiul în două, astfel că vei avea obiecte care se află deasupra liniei sau dedesubtul acesteia. Pentru aceste planuri, unghiul din care privești are două exprimări: Perspectiva Aeriană – cea de sus – și Perspectiva Broaștei – cea de jos – .
Pe partea de teorie cam atât ar fi, dar voi insera poze cu punerea în practică. Vor fi multe linii pe acolo în care e posibil să te pierzi, dar pe YouTube sunt o mulțime de videoclipuri despre perspectivă.
Și nu ar trebui să fie neapărat o problemă dacă nu reușești să o înțelegi foarte bine. Cel mai important lucru este acela da a o înțelege la un nivel la care toată lumea o face.
Sunt câteva unghiuri pe care trebuie să le știi să le reprezinți atunci când desenezi un om sau un obiect. Voi reveni cu un articol despre perspectivă în contextul desenării unui corp uman.
Așa că, să nu te superi pe tine dacă nu îți iese din prima. Sfatul meu este să urmărești cât de des poți videoclipuri cu acest subiect sau în general cu orice te interesează să înveți. Din când în când să mai pui și în practică, iar la un moment dat toate acele informații se vor întipări în creierul tău. La mine așa a fost.
Cu acestea fiind spuse, las aici poze cu procesul schițării unei mese văzute din perspectivă. Îți urez spor și baftă!