De data aceasta am luat în primire acest stil. Așa cum spuneam în articolul despre cele mai importante stiluri în pictură, acest stil pictural îmi dă senzația că este pictat pe un peret, ca fresca. De data aceasta nu am mai folosit acuarele, ci creioane colorate – cele ieftine despre care am vorbit aici.
Am ales să pictez un portret de-a lui Henri Mtisse, însă am mai schimbat culorile. Mi se pare că seamănă mult cu fauvismul acest stil, ba la un moment dat am avut impresia că realizez tot unul fauvist.
Observ un fel de contur pe care acest pictor îl folosește în acest stil, iar asta mi-a plăcut, mai ales că am mai spus despre aprecierea mea față de acest contur trasat pe alocuri sau integral.
Am enumerat mai mulți pictori ai fiecărui stil, însă mi-au plăcut doar picturile unora în mod deosebit. Asta pentru că am regăsit elemente care îmi plac și pe care le-aș folosi. Tu poți proceda la fel, iar așa poate reușești să găsești stilul în care să pictezi.
Și eu sunt la capitolul descoperirea stilului în pictură, mai ales pe partea de peisaje, natură moartă. Chiar dacă stilul meu este deja format oarecum, vreau să aflu dacă îl pot îmbunătăți sau combina cu altele. Sora mea m-a îndemnat să încerc acest lucru, iar ideea ei a fost foarte bună.
Culorile pe care le-am folosit au fost inversate, ca să spun așa, încercând să mențin o paletă restrânsă. Eram curioasă de cum va ieși și mi se pare că este un rezultat destul de bun.
După ce închei această aventură a reproducerii unor picturi realizate în aceste stiluri, va trebui să le personalizez. Să se regăsească „semnătura” mea, ci nu doar cea scrisă. Trebuie una pe care să o deduci din întreaga pictură.